EXCLUSIV. Nicușor Dan refuză executarea unor hotărâri judecătorești pe motiv că nu are bani. Documentul prin care edilul recunoaște că Administrația Străzilor a ajuns la „sapă de lemn”

EXCLUSIV. Nicușor Dan refuză executarea unor hotărâri judecătorești pe motiv că nu are bani. Documentul prin care edilul recunoaște că Administrația Străzilor a ajuns la „sapă de lemn”
Publicat: 31/08/2021, 11:34

Una dintre cele mai importante instituții din București, Administrația Străzilor, a ajuns „la sapă de lemn” și nu are în buget nici măcar suma de 20 de mii de euro pentru plata unor titluri executorii. Potrivit unui document intrat în posesia Gândul, semnat de Nicușor Dan, Administrația Străzilor îi transmite unei societăți comerciale, la care este datoare cu peste 100 de mii de lei, că nu poate face plata către aceasta, pe motiv că nu are bani.

O societate comercială care activează în domeniul semaforizării și semnalizării stradale a dat în judecată Administrația Străzilor (AS) pentru mai multe sume restante, câștigând în mai multe dosare.

Astfel, „Dumava Semnalizare” a trimis recent către AS o adresă prin care solicită mai multe sume stabilite prin mai multe hotărâri civile ale instanțelor, însă, răspunsul primit înapoi este uluitor.

Practic, cei de la Administrația Străzilor ridică din umeri și spun că nu au bani în buget pentru plata titlurilor executorii, potrivit documentului semnat de Nicușor Dan, de directorul Direcției Economice și de către șeful Serviciului Juridic de Contencios.

„Administrația Străzilor este serviciu public ce funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică (…) în subordinea Municipiului București, finanțat integral din bugetul local al Municipiului București.

Întrucât nu avem surse proprii de finanțare, pentru plata titlurilor executorii se fac alocări din bugetul local al Municipiului în baza  hotărârilor CGMB. La rândul său, bugetul PMB provine preponderent din cote defalcate de la bugetul de stat, așadar depinde în proporție foarte mare de alocările de la bugetul de stat”, se arată în adresa trimisă de Administrația Străzilor către societatea comercială căreia îi datorează suma de 105 mii lei, adică puțin peste 21 de mii de euro.

Totodată, în această adresă se invocă faptul că primăria a fost afectată de mai multe plăți restante, și din acest motiv nu ar avea în bugetul pe 2021 bani pentru plata titlurilor executorii.

„În decursul anului 2021 bugetul PMB a fost afectat de o serie de cheltuieli restante”

„În decursul anului 2021 bugetul PMB a fost afectat de o serie de cheltuieli restante, motiv pentru care aceasta nu a mai putut aloca fonduri necesare acoperirii cheltuielilor aferente titlurilor executorii, subscrisa afându-se în imposibilitatea temporară de achitare a acestora.

Trebuie învederat aspectul că, decontarea sumelor prevăzute în dosarele sus-menționate se va putea face în funcție de fondurile bugetare aprobate de către CGMB, fonduri ce vor fi prevăzute în bugetul Administrației Străzilor”, se arată în document.

Administrația Străzilor susține că se află într-o perioadă „de grație” de 6 luni

„Având în vedere lipsa fondurilor bugetare, considerăm că ne aflăm sub incidența termenului de 6 luni consacrat în prevederile art 2 din OG n2 22 / 2002 (…)

Astfel că, la momentul formulării prezentei, vă transmitem rugămintea de a analiza posbilitatea suspendării procedurilor demarate de către dvs în vederea recuperării debitului datorat de către subscrisa, până la alocarea bugetară necesară de către Primăria Municipiului București, respectiv în cel mai scurt timp după rectificarea begetară”, se mai arată în adresa formulată de AS.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța